Dodon: În fiecare săptămână prin Aeroportul Chișinău trec 2 tone de chihlimbar

Președintele Igor Dodon a declarat că în timpul apropiat vor fi destructurate schemele de contrabandă în proporții deosebit de mari.

Consiliul Superior de Securitate s-a întrunit astăzi în ședință.

Pe ordinea de zi au fost mai multe subiecte printre care contrabandă în proprietăți deosebit de mari cu anabolizante, țigări, chihlimbar și alcool. Igor Dodon a precizat că în fiecare săptămână prin Aeroportul Internațional Chișinău sunt trecute prin contrabandă două tone de chihlimbar. Acesta a declarat că urmează o lovitură foarte dură pentru toți contabandiștii.

”Am solicitat de urgență Procuraturii Generale, CNA, SIS și tuturor organelor competente să fie create grupe comune de investigații pe toate aceste cazuri de contrabandă ”, a declarat Igor Dodon. Igor Dodon a precizat că scopul noii guvernări este să aducă bani în bugetul de stat.

”Eu vin cu un mesaj pentru toți cei care se ocupau cu contrabanda. Toate schemele de contrabandă vor fi distruse. Nu vor fi preluate de nimeni. Scopul nostru este ca banii să vină la buget”, a declarat Igor Dodon. 

Pe ordinea de zi au mai fost următoarele subiecte: programul privind obținerea cetățeniei prin investiți, privatizarea unor terenuri din Chișinău, activitatea întreprinderilor monopoliste, asigurarea energetică a Republicii Moldova și tranzacția de vânzare a activelor companiei Union Fenosa către un nou proprietar.

sursa: sputnik.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *